Skip to content

Povestea mea: Perioada in care am uitat de mine

Astazi o sa iti vorbesc despre toata perioada in care m-am focusat atat de mult pe indeplinirea dorintelor incat am uitat de mine. Asa cum ti-am scris in prima parte a povestii, la 27 de ani mi-am dat demisia din invatamant unde lucram ca profesor-inginer pentru a demara propria afacere impreuna cu sotul meu.

 

tarabe piataAveam capital mic de pornire si am ales sa deschidem o taraba la piata. Eu vindeam si sotul meu facea aprovizionarea dupa orele de serviciu de la Universitate unde lucra ca inginer. Treaba mergea bine si luata de val nu am tinut cont de faptul ca am nevoie si de odihna. Ziua vindeam in piata strigand cat ma tinea gura: „Alune ieftine si bune. Preturi de exceptie.” si noaptea faceam acte, note de receptie, registru de casa. Unde au dus toate aceste fortari? La primul revelion petrecut in pat cu febra mare. Crezi ca m-am linistit? Nu! Dupa revelion am continuat in acelasi ritm infernal. Imi spuneam tot timpul: Eu pot. Puteam, dar cu ce pret?

Scan 10Afacerea s-a dezvoltat frumos, intre timp si-a dat si sotul meu demisia si in paralel cu tarabele din piata, am trecut la comert en gros. Am deschis primul punct de lucru, tot cu mine la vanzare. Si iar acelasi ritm. Ziua vindeam, noaptea faceam acte. De data aceasta aveam angajati langa mine, dar nevoia de a controla totul nu ma lasa sa ma linistesc. Abia ce deschisesem inca cateva puncte de desfacere si intr-o dimineata, surpriza… nu am mai putut sa ma dau jos din pat din cauza  durerilor de spate, de muschi, destul de puternice. Daca nu m-am linistit eu, corpul meu m-a fortat sa imi iau pauza. Pentru ca nu ne luasem vacanta de cand incepusem afacerile si trecusera trei ani, am plecat la munte o saptamana cu tot cu medicamentatia prescrisa. Crezi ca m-am bucurat de vacanta? Nu! Pentru ca doar mancam si dormeam. Corpul meu isi cerea dreptul la odihna si mai erau si bulinele date de medic.

ScanN-am invatat lectia nici de data aceasta, m-am refacut si cu forte proaspete am trecut la treaba. Parca ma fugarea cineva din urma. De data aceasta am inceput sa ne luam vacanta in fiecare vara si nu am mai resimtit atat de dur oboseala. In 2003 cand lucrurile mergeau aproape de la sine, am hotarat sa extindem afacerea  si am cumparat un spatiu unde am deschis un restaurant de lux, cu muzica din anii ’80. Sa iti mai povestesc inceputul? Cred ca deja il intuiesti. Zile si nopti petrecute la birou ca totul sa fie excelent: clienti multumiti si fara amenzi de la sanepid sau garda. 

Dorinta indeplinita… cu pretul sanatatii mele.

 

Observi ca intrasem intr-o bucla si nu puteam iesi. S-a intamplat pentru ca ma preocupau alte lucruri si de fiecare data eram luata prin surprindere cand corpul meu „lua cuvantul”. Nu eram pe lungimea de unda a corpului propriu si imi scapa legatura dintre ritmul de viata nebunesc si simptomele fizice. O lectie pe care nu o invatasem si care s-a repetat din ce in ce mai dureros pana cand am CLACAT.

S-a intamplat in noiembrie 2005.  Era o zi racoroasa de toamna la fel de agitata pentru mine ca toate celelalte din ultimii ani. Nici nu banuiam ca aceea zi va fi un punct de cotitura in viata mea. Iesisem din banca si discutam cu sotul meu despre ce mai era de facut la firma, cand am simtit ca alunec si m-am trezit jos pe asfalt. Mi se mai intamplase in ultima vreme sa imi pierd echlibrul si nu m-am speriat atat de tare. Sotul meu insa nu a stat pe ganduri, m-a urcat in masina, a dat cateva telefoane si in scurt timp eram in cabinetul celui mai bun neurolog din Galati. Situatia nu era deloc roz. Dupa ce i-am povestit cam cum stau lucrurile si m-a examinat, rezultatul a fost o trimitere urgenta la Bucuresti pentru RMN. Abia cand am citit diagnosticul m-a apucat si pe mine frica si in acelasi timp revolta „de ce mie? de ce azi? aveam atata treaba la firma”. 

Inca nu constientizam gravitatea situatiei, puneam afacerea inaintea sanatatii mele.

A doua zi dimineata eram fata in fata cu medicul din Bucuresti care, dupa ce s-a uitat atent pe RMN, a spus:

– De data asta ati avut noroc. Multumiti-i lui Dumnezeu! Nu se confirma diagnosticul, nu aveti nimic functional, e vorba de oboseala cronica dusa la extrem.

In mintea mea deja imi spuneam ca mai trecusem eu prin episoade similare, dorm o zi doua si inapoi la firma. Medicul parca imi citise gandurile.

– Doamna draga, in acest moment aveti de ales: sanatatea sau afacerea. Si o spun foarte serios. Daca nu va opriti din aceasta agitatie sa aveti grija de dumneavoastra, aveti toate sansele ca data viitoare diagnosticul pus la Galati sa se confirme. E viata dumneavoastra si e una singura.

euAm iesit din cabinet si refuzam sa cred ce imi spusese. Eram o persoana puternica, aveam multa energie si puteam sa ma refac din mers. Cum sa renunt la afacere? Sotul meu nu avea cum sa se descurce singur, ne impartisem sarcinile inca de la inceput si fiecare se ocupa de altceva. In timp ce mintea facea deja un scenariu despre ce sa spun acasa, am auzit o voce timida si calda, vocea sufletului meu care ma indemna sa am grija de mine, sa spun stop acelui ritm infernal. M-am intors brusc in timp si mi-am amintit de zilele copilariei cand auzeam aceasta voce care ma calauzea. Eu o ascultam si totul era minunat. Si atunci am decis sa imi ascult sufletul. Nu stiam ce voi face exact, aveam in schimb sentimentul acela de impacare cu mine.

Am plecat cu pasi mici catre parc, m-am asezat pe o banca si deodata au inceput sa apara flash-uri in mintea mea. Intrebarea care ma macina era „De ce n-am dat importanta odihnei si semnalelor transmise de corpul meu? De ce nu m-a oprit nimeni din acel ritm infernal?” si fara sa imi dau seama cautam un vinovat. Toate „de ce”-urile nu faceau altceva decat sa ma duca in pozitia de victima. Si au iesit la suprafata toate momentele in care „mi-am plans de mila”.

Poate ti s-a intamplat si tie! Daca ar fi sa iti sugerez ceva acum, atunci iti spun din tot sufletul meu sa renunti la intrebarea „de ce?”. E o intrebare care te pune in pozitia de a te invinovati sau a cauta un vinovat; o energie care te tine in loc si nu te lasa sa evoluezi in ritmul tau natural.

Invata lectia, binecuvanteaza experienta si treci mai departe.

Revenind la povestea mea, evident a aparut intrebarea: Cand am inceput sa ma lupt cu viata si nu sa o traiesc?… Atunci cand am crezut atat de tare in visele mele incat am uitat de mine si m-am focusat in totalitate pe rezultate. Mi se cultivase din copilarie ideea ca pot obtine ceea ce imi doresc daca muncesc, daca actionez. Eu am dus aceasta idee la extrem, uitand sa ma bucur de calatorie.

Observi ca mi-am trait viata in „regim de urgenta” pentru ca m-am concentrat exagerat de mult pe afacere si m-am neglijat pe mine. Sistemul meu imunitar aproape ca nu mai functiona si nu aveam energie nici sa ma ridic din pat.

La acel moment in care am clacat, solutia medicului a fost odihna si pastile. Ma felicit ca am avut curajul sa refuz medicatia si am inceput sa caut metode alternative de vindecare despre care iti voi povesti in urmatoarea parte a povestii.

 

Te imbratisez cu drag,
Marcela

 

 

13 thoughts on “Povestea mea: Perioada in care am uitat de mine

  1. mihaela says:

    buna seara,

    ma bucur mult ca ati reusit sa observati mesjele transmise de corp si sa faceti legatura cu ritmul alert al vietii dvs. ca pana la urma sa le interpretati corect pentru a va invata lectia. As dori sa-mi respundeti pe aceasta adresa daca se poate cum mai exact sa decodific astfel de mesaje, dar mai ales cum sa-mi dau seama, dupa ce sa ma ghidez sa descifrez lectia care trebuie s-o invat , ca sa nu se mai repete. Va multumesc si va imbratisez cu drag.

    o seara linistita

    Mihaela

    Răspunde
  2. Enache Antoaneta (Nety) says:

    La varsta mea am trecut si eu prin probleme ,dar eu fiind ca zodie „scorpion” m-am refacut destul de rapid,chiar cu medicatie data de colegii mei medici de la I.C.C.F. Am folosit produse din plante sau prin biosinteza.La aceste produse nu avea acces toata Romania . Noi eram cei ce le preparam si le si propuneam. Erau trimise la export,fiind fabricate la nivel de microproductie.

    Marea mea problema este acum sanatatea.Am probleme cu : inima, tiroida,partea osoasa (coloana vertebrala),surplus de greutate, s.a. mai marunte pt. ca am lucrat in mediu toxic . Imi iubesc nepotul sias dori sa-mi ajut fiica,sa-mi maresc venitul pt. ca pensia este f. mica. As dori sa am puterea financiara si fizica sa ajut oamenii sa lucreze la propria „EDUCATIE” d.p.d.v. motivational,cum sa isi educe urmasii functie de talente putina educatie civica,(un fel de informare despre lumea in care traiesc ).

    Răspunde
    • Marcela says:

      Nety, multumesc ca ai impartasit povestea ta. Felicitari ca te-ai refacut destul de rapid. 🙂 Poti sa iti rezolvi problemele de sanatate reconectandu-te cu Vindecatorul interior. 

      Răspunde
  3. olaru says:

    Buna Marcela.ma regasesc in fiecare povestire.sunt divortata de aproape 10 ani.de cand am div ca sa suplinesc lipsa tatalui ptr copilul meu am muncit foarte mult.ceea ce fac si acum.am trei servicii fac fata( deocamdata)dar cand ma lasa bateriile ma ocupt de mine.fac ceea ce mi place.fac sport ,citesc ma uit la filme ies cu bicicleta mai ies cu prietenii stau acasa cu ai mei si o iau de la capat.ce sa facem traim intr o societate in care trebuie sa supravietuim.te pup

    Răspunde
    • Marcela says:

      Iuliana, cum ar fi sa te bucuri de toate experientele pe care ti le ofera viata, in loc „sa supravietuiesti”?

      Răspunde
  4. Violeta, says:

    Mulțumesc,Marcela.

    Este singura modalitate în care pot să intru în conversație cu tine. Momentul în care am început să binecuvintez trecutul,și toate,,relele,, pe care le-am trăit in viață a fost momentul in care a început însănătoșirea mea. Faptul că îți scriu public este o confirmare a începutului verticalități mele…da eu sunt aceea… cea care am IGNORAT vocea sufletului și care, acum, motivată de o,,cădere pe asfalt , în stradă,,am inceput să reduc viteza , să aud și să ascult vocea sufletului meu. Caldă îmbrățișare, Violeta.

    Răspunde
    • Marcela says:

      Cu drag, Violeta. E important sa intri zilnic in conversatie cu tine, nu cu mine 🙂 

      Felicitari pentru noua atitudine si pentru redescoperirea esentei divine din tine. 

      Răspunde
  5. Daniela Constantin says:

    Buna Marcela,

    Si eu m-am confruntat de cateva ori cu acea uitare a sanatatii pentru munca extenuanta. Ma bucur ca ai reusit sa „treci peste” si sa mergi mai departe :). Dar acum este mai bine pentru ca atunci cand corpul imi spune „stop” ma opresc din orice activitate si ascult corpul: daca vrea relaxare, ma relaxez; daca vrea somn, dorm; daca vrea hrana, mananc.

    Multumesc ca ai impartasit cu mine aceaste experiente de viata.

    Cu Lumina si Iubire,

    Daniela 🙂

     

    Răspunde
    • Marcela says:

      Daniela, te felicit pentru intelepciunea de a-ti asculta corpul 🙂 

      Răspunde
  6. Ana says:

    Buna Marcela,

    Ma regasesc in totalitate in  experienta ta de viata. Dupa o copilarie fericita, o adolescenta pot spune normala, dupa o iubire ca-n filme care dureaza de 26 de ani, dupa bucuria de a fi mama unei fetite de 25 de ani, pot spune ca acum 2 ani am avut aceeasi experienta ca si a ta. Nu am mers prin viata, pur si simplu am alergat pana la varsta de 45 de ani cand am obosit. Dupa indelungi controale la medici specialisti mi-am dat seama ca problema mea sunt eu. Am cerut ajutorul unui psihoterapeut iar dupa prima sedinta de diagnoza a venit si diagnosticul ,,anxietate generalizata pe fond de stres profesional,,  Am avut mai multe meserii pe care le-am practicat cu mare drag, dar niciuna nu m-a motivat ca cea din prezent. Lucrez in asistenta sociala unde pe primul loc se situeaza oamenii. M-am dedic in totalitate meseriei dar am clacat.  Dupa psihoterapie, viata mea a  devenit alta. Nu-mi vine sa cred cum am putut trai in aceasta goana nebuna pana la 47 de ani, cat am acum. Nu-mi vine sa cred ca nu am stiut cum arata fericirea desi sotul si fetita ma iubesc si ii iubesc enorm. Nu-mi vine sa cred ca ma bucur de fiecare zimbet care apare pe fata unui beneficiar care iese din biroul meu, ca ma bucur de fiecare ciripit de pasarele, dimineata cand ma trezesc, ca ma bucur de mine, de tot ceea ce  mi-a dat Dumnezeu,  de familia mea frumoasa, de prietenii adevarati pe care ii am. Sunt foarte bine acum si sper ca asa voi ramane deoarece stiu cum sa am grija de mine si cum sa-mi gestionez starile prin care trec.

    Multumesc Marcela si astept cu nerabdare urmatoarea ta poveste.

    Răspunde
    • Marcela says:

      cu drag, Ana. 🙂 multumesc si eu pentru povestea ta si felicitari pentru noua atitudine. 

      Răspunde
  7. Marioara says:

    Sunt in aceasta situație muncesc prea mult și oboseala își spune cuvântul am probleme cu coloana amorțeli de mâini anemia nu știu cum să-mi ascult corpul

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *